Vienna Classic Orchestra prezinta, pentru prima data in Romania, spectacolul „Vienna Classic Christmas”. Maiestria desavarsita a artistilor Orchestrei, al carei nume este sinonim, pe plan international, cu interpretarea autentica a muzicii vieneze, dar si interesul deosebit manifestat de public vor face cu siguranta ca toate spectacolele sustinute in Romania sa fie sold out.
Vienna Classic Orchestra putem spune ca detine suprematia intre ansamblurile vieneze de acelasi gen. Orchestra a primit de-a lungul timpului in randurile ei cei mai de seama muzicieni. Recunoscuti pe plan internattional pentru virtuozitatea si maiestria lor, castigand deopotriva admiratia publicului si a criticilor, artistii sunt considerati ambasadorii Vienei, capitala mondiala a muzicii clasice.
Spectacolul sutinut de Vienna Classic Orchestra, este un magnific concert de Craciun care pregateste auditoriul pentru sarbatorile de iarna intr-o maniera autentic vieneza sub bagheta maestrului Lorantz Bozsodi. Optimismul, dedicatia, sensibilitatea si umorul sunt caracteristicile stilului sau incomparabil de a face muzica, bazat pe prospetime, entuziasm sincer si experienta indelungata, Lorantz Bozsodi continua traditia lui Johann Strauss, de a dirija cu vioara in mana. Programul Orchestrei se desfasoara in jurul celebrelor valsuri si polci ale dinastiei Strauss.
Stralucirea Orchestrei vieneze va fi completata in acest an de o prezenta interpretativa remarcabila: tenorul Robert Nagy. Cunoscut publicului meloman national si international ca un solist de exceptie, tenorul Robert Nagy a dat viata marilor eroi ai operei. A cântat pe scenele internaţionale în opere de mare valoare, din care amintim: Lucia di Lammermoor (Deutsche Oper am Rhein Dussseldorf – 2001 şi Toulon – 2004), Faust (Opera du Rhin Strasbourg, Bayerische Staatsoper Munchen – 2001, Teatro dell’Opera di Roma – 2003, Frankfurt Opera – 2007), Bărbierul din Sevilla (Wienerstaatsoper – 2003), Carmina Burana (cu Orchestre Symphonique de Mulhouse – 2002), Rigoletto (Opera Ireland in Dublin – 2004, Opera din Lausanne – 2005, Opera de Massy – 2007), Requiem Verdi (Teatro Massimo di Palermo – 2010), etc. A efectuat turnee cu spectacole de operă şi concerte în: Japonia, Anglia, Franţa, Olanda, Belgia, Danemarca, Israel, Austria, Italia, Elveţia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Croaţia, Irlanda, Spania.
Vienna Classic Orchestra va raspandi stralucirea si fastul Vienei peste toata tara, intr-un amplu turneu national, cuprinzand 20 de orase, pe care urmeaza sa le anuntam.