/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fevent%2F01%2Fc5%2F8e%2F00000355544-8bb7.png)
Eveniment dedicat exclusiv barbatilor!
Evenimentul este dedicat exclusiv taților – fie că au copii mici sau adolescenți, fie că sunt la început de drum sau deja cu experiență – și își propune să ofere un spațiu sigur, de încredere, în care să primească inspirație, răspunsuri și sprijin.
Felix Tătaru, membru fondator al Asociației Părinților Isteți, co-fondator al Radio Itsy Bitsy, fondator al GMP Group și unul dintre inițiatorii proiectului „Tați care iubesc”, va fi gazda întâlnirii și va avea alături specialiști în psihologie și parenting, precum Matei Stănculescu și Ioan Ungureanu, dar și tați de succes care vor împărtăși din propria experiență: Mathieu Bauduin – CEO Leroy Merlin, Eduard Felician Grigore – Director Financiar Medicover, Părintele Vasile Ioana, George Ogăraru – fotbalist si antrenor, Radu Timiș – fondator Cris-Tim și Adrian Tudoscă – Deputy General Manager Synevo.
Printre subiectele abordate la întâlnire se regăsesc:
Provocările taților și cum poți avea o legătură autentică cu copilul tău – cu Matei Stănculescu și Ioan Ungureanu
Matei Stănculescu este tată, psihoterapeut, coach & trainer, co-fondator al Centrului Eka, cu peste 15 ani de experiență în practică privată, consiliere psihologică și vocațională, specializat în mental fitness training, public speaking, managementul stresului, timpului, crizei, eșecului și schimbării, dar și în dezvoltarea abilităților de leadership.
Ioan Ungureanu este tată, psiholog în formare în psihologie clinică și educațională, licențiat în Psihologie și Științe Cognitive, autor al lucrării „Factorii psihosociali și starea psihoemoțională a taților din România” și specialist în comunicare, cu peste 12 ani de experiență în advertising, marketing digital și politic și jurnalism.
Matei Stănculescu și Ioan Ungureanu sunt și fondatori DadsAround și realizatori al primului podcast de parenting pentru tați divorțați sau separați din România – „DadsAround Podcast”, difuzat la Itsy Bitsy FM și disponibil în aplicația Itsy Bitsy FM.
Între provocare și bucurie – cum echilibrăm responsabilitățile profesionale cu viața de familie? – cu Mathieu Bauduin
Mathieu Bauduin este CEO Leroy Merlin România și tatăl unei fetițe de 9 ani. Și-a început parcursul profesional ca sportiv, înainte de a intra în domeniul retailului, unde a ocupat diferite roluri care i-au transmis disciplina, spiritul de echipă și plăcerea de a construi pas cu pas. Pentru el, România reprezintă o oportunitate importantă: o piață dinamică, cu oameni atașați de casele lor și dispuși să investească în ele. La fel ca acasă, Mathieu este convins că succesul în afaceri se bazează pe investiția în oameni, în relații și pe moștenirea transmisă generațiilor viitoare. La conferința „Tați care iubesc”, el va împărtăși din experiența de părinte și de lider, vorbind despre provocările și bucuriile de a echilibra responsabilitățile profesionale cu viața de familie și despre importanța de a fi prezent acasă, chiar și într-o carieră solicitantă, lăsându-i în același timp fiicei sale libertatea de a-și exprima pasiunile și visele.
Echilibrul dintre cariera profesională și viața personală: Cum e să fii tată când nu ai timp să fii tată – cu Eduard Felician Grigore
Eduard Felician Grigore este Director Financiar în cadrul Medicover dar, înainte de toate, este tată. Cu peste un deceniu de experiență în leadership și decizii strategice, știe ce înseamnă să fii mereu prins în proiecte și responsabilități profesionale. La întâlnirea „Tați care iubesc”, Eduard vine ca părinte care învață, zi de zi, cum să îmbine rolul de lider la birou cu cel de lider acasă – în familie.
Între iubire și autoritate – cu Părintele Vasile Ioana
Părintele Vasile Ioana slujește în inima Capitalei, la Biserica Sfântul Nicolae “Dintr-o Zi”, unde are o comunitate foarte mare de credincioși. Este tată a trei băieți și binecunoscut publicului pentru aparițiile sale în media, în care oferă învățături pline de Har.
Idei de timp de calitate petrecut cu mai mulți copii, de vârste diferite – cu George Ogăraru
George Ogăraru este un fotbalist român de succes, care a jucat pentru Echipa Națională, Steaua București și Ajax Amsterdam. În prezent este Managerul Academiei de fotbal Steaua București. George este cunoscut ca fiind un familist convins, având 6 copii, dar și pentru numeroasele campanii caritabile dedicate copiilor orfani sau cu dizabilități.
Cum îl responsabilizezi pe copil ca să devină independent financiar? – cu Radu Timiș
Cum se împacă tehnologia cu empatia? – cu Adrian Tudoscă
Adrian Tudoscă este Director General Adjunct Synevo România și Director Financiar Regional pentru Synevo Europa de Sud-Est, coordonând funcțiile financiare și de achiziții la nivel regional, precum și activitățile de Legal, IT și operațiuni de laborator din România. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul financiar și de management, Adrian și-a construit cariera în companii internaționale de renume, precum Deloitte și PepsiCo, înainte de a se alătura grupului Medicover în 2017. Adrian este membru ACCA și absolvent al Academiei de Studii Economice din București, deținând și un Executive MBA la Tiffin University, Ohio.
Moment de stand-up cu Alex Mocanu
La întâlnirea „Tați care iubesc” din 22 noiembrie, participanții se vor bucura și de un moment de umor oferit de Alex Mocanu, tată, comediant și radio host. Cu o carieră în stand-up comedy de peste 10 ani, Alex Mocanu a publicat patru special-uri de stand-up, cu peste 1,5 milioane de views, a fost de trei ori invitat special la iUmor și a urcat de 4 ori pe scena Sălii Palatului.
De asemenea, tații prezenți la eveniment vor avea șansa de a câștiga, prin tragere la sorți, un sejur de familie în Creta.
Evenimentul „Tați care iubesc” este realizat de Asociația Părinților Isteți în parteneriat cu Itsy Bitsy FM.
Titlu | Interval |
---|---|
Primire invitați si Networking | 09:00 - 10:00 |
Discuție la scenă | 10:00 - 12:00 |
Networking | 12:00 - 13:00 |