
În primul val de artiști anunțați pentru ediția aceasta, se află: Cred Că Sunt Extraterestru, Partizan, Schëppe Siwen, Anchorage, Watch Me Rise, Howl Live Wolves, Downstroy, Next Ice Age și Peek Boulevard.
Abonamentele pentru cele două zile de festival s-au pus deja în vânzare la prețul de doar 80 de lei.
Din data de 3 iulie, vor putea fi achiziționate și bilete separate pe zile, la prețul de 80 de lei, tot din aceeași dată, prețul unui abonament valabil pentru ambele zile de festival va crește.
Cu o tradiție ce își are rădăcinile în anul 2002, Rock la Mureș nu este doar un festival – este o stare de spirit. Un refugiu temporar pentru cei care caută libertatea în forma ei cea mai sinceră, un loc în care muzica devine limbaj universal, iar natura își cheamă copiii acasă.
În fiecare vară, Periam Port se transformă într-un tărâm simbolic al libertății și al expresiei artistice, un loc în care muzica nu este doar spectacol, ci mijloc de conexiune profundă între oameni și natură. Festivalul Rock la Mureș transformă acest colț de lume într-o scenă deschisă emoției colective, unde fiecare acord contribuie la conturarea unei experiențe comune, marcate de bucurie, solidaritate și autenticitate.
Rock la Mureș reunește, ca de fiecare dată, trupe emblematice ale scenei alternative și punk, atât de pe plan local, cât și internațional, oferind un spațiu vibrant de întâlnire pentru fanii sonorităților de nișă din România.
Cred Că Sunt Extraterestru (CCSE) este o trupă de hip-hop alternativ din România, înființată în 2015, cunoscută pentru sound-ul său unic care îmbină o gamă largă de genuri muzicale. Numele trupei reflectă abordarea eclectică a muzicii și abilitatea membrilor ei de a crea ceva nou și distinct pentru scena muzicală din România.
Sound-ul trupei combină influențe de rap, hip-hop, electronic și rock, cu instrumente live și o prezență dinamică pe scenă care aduce muzica lor la viață. Trupa și-a construit o bază solidă de fani prin piesele lor inovative, combinând povestiri pline de sens cu performanțe puternice.
Prin muzica lor, explorează atât experiența personală, cât și colectivă, experimentând cu ritmuri complexe și compoziții sofisticate. Abilitatea lor de a îmbina genuri și de a aborda teme universale i-a făcut una dintre cele mai iubite și respectate trupe de pe scena muzicală din România.
Partizan este un proiect muzical format în 2001 de către emblematicii Răzvan "Suedezu" Moldovan și Adrian "Artan" Pleșca, doi prieteni încă din copilărie și membri fondatori ai trupei Timpuri Noi la începutul anilor '80. Două figuri iconice pentru scena rockului românesc, adevărate simboluri ale luptei împotriva sistemului, personaje ce sunt mai mult monumente decât oameni.
Dacă ne oprim stric la sound-ul trupei Partizan, cu greu se poate încadra într-un stil muzical anume, îmbinând satira socială cu texte suprarealiste, membrii trupei susțin că sunt o formație de inspirație post punk / industrial / rock, însă publicul și fanii cei mai înflăcărați știu foarte bine că niciun concert nu seamănă cu altul, iar inovația devine o formă a fi a trupei.
Recent, trupa a lansat un nou album, "Nori peste Sălăjan", un material primit cu mare entuziasm de către public și de către presa specializată, un materialcare va putea fi ascultat, de cei ce n-au facut-o până acum, în premieră la Periam Port.
Schëppe Siwen este o formație de folk punk din Luxemburg, formată în decembrie 2009, al cărui nume se traduce în "Șapte de Pică". Trupa a primit rapid recunoașterea meritată, asta și datorită show-rilor lor energice și fuziunii lor unice de muzică populară tradițională cu energia brută a punk rock-ului.
În 2016, trupa lansează "Sprëtztour", un disc care a prezentat auditoriului un sunet mai rafinat, păstrând însa elemente din stilul brut, energic, care devenise eticheta lor. Lansarea albumului a avut loc la Melusina, o locație populară din Luxemburg, acolo unde au cântat în fața unui public foarte numeros și entuziast.
Popularitatea în crestere a trupei a dus la o serie de spectacole internaționale, iar între 2017 și 2019 Schëppe Siwen a efectuat mai multe turnee în Belgia, Luxemburg și Germany, susținând peste 200 de concerte.
În 2024, Schëppe Siwen a colaborat cu Greenpeace Luxembourg într-o campanie împotriva defrișărilor masive.
Anchorage este una dintre cele mai apreciate apariții în scena austriacă de post-hardcore / modern metal. Încă de la formare, trupa a reușit să aibă un impact imediat, fapt datorat sound-ului lor energic ce combină elemente de încordare post-hardcore, pasaje foarte tehnice desprinse din sfera metalului modern și fragmente armonioase, foarte catchy, totul structurat într-o producție foarte bine pusă la punct.
De altfel, Anchorage și-a început ascensiunea, nici mai mult nici mai puțin, decât pe una dintre cele mai mari scene din lume dedicată muzicii rock, anume, Nova Rock Festival, acolo unde show-ul lor a făcut așa valuri încât freamătul lor mai poate fi auzit și azi.
În 2019, odată cu lansarea EP-ului de debut, trupa Anchorage a fost plasată de Impericon, una dintre cele mai importante platforme și brand-uri dedicate metalului modern, în Top 25 Emerging European Bands.
Originari din Frankfurt, Germania, trupa emo / post-hardcore Watch Me Rise revine anul acesta pe scena festivalului Rock la Mureș, asta după ce, în urmă cu două ediții, au reușit săcreeze o atmosferămemorabilă pe scena Marosch.
Cu sute de show-uri live la activ și un număr impresionant de turnee la nivel european, trupa a reușit să se facă prezentă pe scena internațională găsind noi modalități de a portretiza subiecte universale, dar și extrem de personale. Inspirându-se din diferite genuri muzicale, precum emo, punk rock, post-hardcore, sau screamo, Watch Me Rise a dezvoltat un sounds, care deși evoluează constant, este inconfundabil.
Fondată la începutul anului 2021, în plină pandemie globală, trupa Howl Like Wolves a transformat incertitudinea în energie creativă și și-a conturat propria viziune asupra metalcore-ului modern. Rezultatul este un sound puternic și atmosferic, ce amintește de Architects sau Spiritbox, un amestec de intensitate pură și melodii hipnotizante.
Anul 2024 a marcat un nou reper, o bornă semnificativă: lansarea single-ului 'Unholy”, care stabilește noi standarde muzicale pentru trupă. Tot în acest an, au urcat pe scenă alături de nume mari ca Ghostkid, Mushroomhead, Within Temptation și From Fall to Spring.
Downstroy este o trupă de groove metal aparută în 2004, în Kikinda, Banat, Serbia. În ultimele două decenii au susținut sute de concerte, având inclusiv apariții la festivaluri importante precum Wacken Open Air sau scena principală de la Exit Festival. De asemenea, trupa a împărțit scena cu o serie de trupe de renumite la nivel internațional precum Soulfly, Sepultura, Cavalera Conspiracy sau Jinjer.
Next Ice Age este o trupă de gothic rock / post-punk din Konstanz, Germania, apărută la începutul anilor '90, initial sub numele de Ice Age, și era un proiect care se focusa preponderent pe cover-uri după piesele celor de la Joy Division.
Inspirat de Joy Division, Sisters Of Mercy sau Fields of the Nephilim, sound-ul lor se remarcă prin ritmuri energice, peisaje sonore întunecate și atmosferice, precum și prin versuri și melodii cu accente psihedelice.
Peek Boulevard este o trupă de post-punk / alternative din Timișoara, România, fondată în noiembrie 2024. Trupa reunește muzicieni experimentați din scena locală, îmbinând sunete întunecate, atmosferice, cu ritmuri energice și versuri introspective.
Sound-ul trupei este inspirat de genuri precum post-punk și rock alternativ, influențati de artiști de seamă ca Joy Division, Sonic Youth sau Bauhaus. Muzica lor combină tonuri melancolice, linii de bas profunde și voci expresive, creând astfel o experiență sonoră captivantă.
Locuitorii din Periam și Pesac au intrare liberă la festival, la fel copiii cu vârsta de până la 16 ani, însoțiți de un adult, și persoanele cu dizabilități.
De asemenea, și anul acesta, campingul este gratuit pentru toți participanții la festival.
Eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura 2025 și de Primăria Periam si organizat de Asociația Rock la Mureș.
Parteneri: Rolift, Brauhaus Sincu, Druckeria
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Cultartes, Moshville Times, Metalfan, The Interwission, Best of Timișoara, Express de Banat, Ediția de Timiș, Tele U, BeNow, ZaTurk, Rock Monsters România, Bloodbath, DowMedia
Artwork: (c) Alexandru Daș