A fost odată o fetiță frumoasă și cuminte căreia bunica i-a dăruit o scufiță roșie și așa de bine i se potrivea fetiței că i-a rămas numele de Scufita Roșie. Era veselă, bună la suflet, harnică dar și foarte isteață.
Acțiunea respectă ideea originală a autorilor (Fraților Grimm) însă prezintă spectatorilor duioșia Mamei și a Bunicuței, umorul Lupului și al Vânătorului dar și naivitatea Scufiței Roșii. Toate acestea se desfasoară într-o notă, uneori de suspans, alteori de bună-dispoziție, întreaga acțiune fiind susținută de muzicalitatea spectacolului dar și de o interpretare interactivă.
Personajele acestei povești binecunoscute vor încânta spectatorii atât pe cei mici cât și pe cei mari, oferind prin interpretare un text original încărcat cu duioșie, umor și naivitate, acestea fiind perseverent presărate cu pilde, proverbe și învățături din vechime, atât de actuale zilelor noastre.
Actorii vor da viață personajelor: Mama, Scufița Roșie, Lupul, Vânătorul și Bunicuța
Spectacol de teatru interactiv recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Durata: 45 minute.
Un spectacol pus în scenă în cadrul programului cultural Caravana cu Spectacole la Amo Restaurant (Parcul Drumul Taberei, Strada Drumul Taberei nr. 115, Sector 6, București)
Powered by Teatru la Cinema
#caravanacuspectacole
Alte mențiuni:
• Pentru copiii cu vârsta de peste 1 an se achită bilet. Se achită bilete atât pentru părinți cât și pentru copii.
• Vă rugăm să vă prezentați la locație cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului pentru a vă ocupa locurile preferate.