Gala Premiilor Participării Publice, Ediția a XV-a
Îi vom aplauda pe premianții ediției din 2026, persoanele, grupurile și organizațiile care, prin demersuri care au vizat autoritățile publice, au reușit să rezolve diversele probleme cu care se confruntă comunitățile lor.
Premianții acestei ediții au obținut schimbări în domenii precum mediul, sănătatea, educația, patrimoniul, transparența decizională, drepturile omului și oportunitățile pentru tineri.
Ne face plăcere să vă invităm la Gala Premiilor Participării Publice, evenimentul organizat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, care marchează anul acesta un moment aniversar, cea de-a XV-a ediție. Îi vom aplauda pe premianții ediției din 2026, persoanele, grupurile și organizațiile care, prin demersuri care au vizat autoritățile publice, au reușit să rezolve diversele probleme cu care se confruntă comunitățile lor.
Imaginați-vă cum ar fi să intrați într-o încăpere în care fiecare dintre cei 500 de oameni prezenți v-ar povesti despre schimbarea în bine pe care a adus-o în jurul său. A reușit asta pentru că a decis să se implice, în loc să aștepte ca o primărie sau un minister să rezolve problema.
Poveștile acestor oameni există, au schimbat în bine calitatea vieții în comunități și, din 2009, le-am adus în atenția publicului. Peste 500 de proiecte civice au fost înscrise la Gală și le-am premiat pe scena evenimentului pe 140 dintre ele.
Pe 17 noiembrie te așteptăm alături de noi să-i sărbătorim pe oamenii care, în ciuda crizelor suprapuse din societate în ultimii ani și a unor autorități tot mai distante în relație cu cetățenii, nu au renunțat și au continuat să se implice în demersuri de advocacy cu impact pozitiv pentru cei din jur.
Premianții acestei ediții au obținut schimbări în domenii precum mediul, sănătatea, educația, patrimoniul, transparența decizională, drepturile omului și oportunitățile pentru tineri.
Program:
Accesul participanților și socializare:
17.30 – 18.30
Festivitatea de premiere:
18.30 – 21.00
Haideți să-i sărbătorim împreună pe oamenii care ne arată că puterea cetățenilor contează!

/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fbanner%2F00%2F00%2Fcb%2F00000426470-c090.png)