Erus și Valea Iubirii - spectacol proiectat @ Happy Cinema din Vitantis Shopping Center
Erus pornește într-o nouă călătorie, alături de Prințesa Roua și mărul Alpi, paşii ducându-i direct către una dintre cele mai sensibile încercări: Valea Iubirii.
Dar vor reuși ei oare să găsească semințele iubirii? Să îmblânzească pisica Spaimă și câinele Teamă? Să vindece fricile și să dăruiască încredere? Printre flori de soare, drumuri labirintice, animale speriate și prietenii neașteptate, Erus descoperă că adevărata forţă stă în inimă. Şi că iubirea vindecă acolo unde nimic altceva nu poate.
Cu muzică originală, o scenografie spectaculoasă și o distribuție impresionantă, „Erus și Valea Iubirii” este o poveste spusă prin cântec, dans și emoție, care atinge toate vârstele. O călătorie emoționantă care ne amintește că cei mai înfricoșători dintre noi sunt, paradoxal, cei care au cea mai mare nevoie de dragoste.
Spectacol de teatru musical recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Durata: 69 de minute
Un spectacol proiectat pe marele ecran în cadrul campaniei Hai la teatru în orașul tău!
O producție Opera Comică pentru Copii
Powered by Teatru la Cinema