Atelierul creativ de explorare interioară “ este o întâlnire cu tine însuți/însăți, așa cum poate nu ai avut niciodată. Sau mult prea demult
Atelierul este destinat adulților
Durata: 3 ore
Este un moment prelungit de liniște și libertate în care te vei apropia de tine prin diferite activități creative și recreative: introspective, de (auto)cunoaștere, de realizare a unui obiect care îți va reflecta universul emoțional din acel moment.
Totodată, vei experimenta desenarea unui vis cu scopul de a îți debloca accesul la decizii și soluții, punerea în scenă a unui eveniment semnificativ pe care l-ai trăit, precum și sentimentul de înțelegere, de acceptare, de împreună.
Atelierul pe care ți-l propun este și un context de întâlnire cu un grup. Un grup în care ai să fi surprins/ă să descoperi câte ai în comun cu alți oameni la nivel de emoții, stări, trăiri.
Cu sprijinul meu și al grupului, vei avea ocazia să te uiți la tine din unghiuri noi și să primești, totodată, perspective diferite. Cu blândețe și grijă, astfel încât să te simți în confort și siguranță.
Aceste “oglinzi” primite de la ceilalți îți vor permite să privești și mai adânc în tine. Acolo unde, poate, s-au încapsulat emoțiile tale cele mai puternice și mai ascunse. Odată aduse la suprafață, te vor ajuta să te deblochezi, să crești, să îți întregești imaginea de sine.
Odată pornită această călătorie înspre descoperirea propriilor trăiri, afecte și emoții, vei observa cum ți se vor schimba în timp, ușor-ușor, starea, energia, reacțiile, comportamentul. Și, în definitiv, relațiile. Cu sinele și cu toți ceilalți. Fie că vorbim de zona de cuplu, de cea familiară ori de cea profesională.
Gata, mă opresc aici cu dezvăluirile. Vreau să îți mai las și ție loc de făcut descoperiri. Până ne vedem, îți doresc să îți faci cât mai mult timp pentru tine!
Sabina Brândușe.
Actriță, trainer, terapeut prin artă. Dar înainte de toate, om. Exact ca tine.
“Atelierul creativ de explorare interioară” se întâmplă o singură dată în Brașov și face parte din cel mai mare eveniment dedicat educației emoționale din România, organizat în colaborare cu Asociația Lumira.
Acest eveniment va avea loc în perioada 22-30 martie 2025, în șapte orașe din țară, și va aduce împreună atât ateliere de dezvoltare personală, cât și conferințe, seminarii, spații de explorare emoțională, expoziții artistice cu focus pe emoții și alte experiențe pe această temă.
Locația: Brașov. Locația exactă va fi anunțată ulterior.