Bistriţa: Festivalul Filmului European 2026 - Cea mai prețioasă dintre mărfuri
A fost odată ca niciodată, într-o pădure mare, un biet tăietor de lemne și soția sa. Frigul, foamea și războiul care îi înconjurau de pretutindeni le făceau viața cumplit de grea. Într-o zi, sărmana tăietoare de lemne a găsit un bebeluș aruncat dintr-unul dintre numeroasele trenuri care le traversau neîncetat pădurea. Protejat cu orice preț, acest copil, această „mică marfă”, va schimba complet viața femeii, a soțului ei și a tuturor celor cu al căror destin se va intersecta, până la omul care l-a aruncat din tren. Povestea lor scoate la iveală atât ce este mai rău, cât și ce este mai bun în inima oamenilor.
Regia: Michel Hazanavicius
Cu vocile: Dominique Blanc, Grégory Gadebois, Denis Podalydès
Distribuitor: StudioCanal
Genul filmului: animație, 12A
Țară: Franța, Belgia
Anul: 2024
Limba: franceză, rusă, germană
Subtitrare: română
Durată: 1h21
2024: Mar de Plata IFF – Premiul Special al Juriului, Annecy International Animated FF, Cannes FF, Valladolid IFF
2025: Magritte Awards – Cel mai bun film străin în co-producție, César Awards – France, Lumiere Awards, Septimus Awards
Organizatori locali: Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal George Coşbuc
Festivalul Filmului European reprezintă, de 30 de ani, o platformă de dialog european, de conectare și cunoaștere. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene.
/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fbanner%2F00%2F00%2Fc8%2F00000394439-4a74.jpg)